Pregătirea pentru analize
Pregătirea corectă înainte de recoltarea analizelor este esențială pentru obținerea unor rezultate precise și relevante. Nerespectarea indicațiilor poate influența valorile analizelor și poate duce la interpretări eronate.
🔹 Reguli generale
- Nu consuma alimente cu 8–12 ore înainte
- Poți bea doar apă plată

✔️ Respectă indicațiile medicului sau ale laboratorului
✔️ Informează personalul despre tratamentele urmate
✔️ Evită efortul fizic intens înainte de recoltare
✔️ Odihnește-te corespunzător în noaptea precedentă
🩸 Analize de sânge
🔸 Recoltare à jeun (pe nemâncate)
Pentru majoritatea analizelor de sânge:
🔸 Ce trebuie evitat înainte de recoltare
- ❌ Cafea, ceai, sucuri
- ❌ Alcool (cu 24–48 ore înainte)
- ❌ Fumat (cu cel puțin 1 oră înainte)
- ❌ Exerciții fizice intense
🔸 Tratamentul medicamentos
- Unele medicamente pot influența rezultatele
- Nu întrerupe tratamentul fără acordul medicului
- Informează personalul despre orice tratament urmat
🚽 Probele de urină
🔸Examen sumar de urină și sediment urinar
- Utilizați un recipient steril, de unică folosință, destinat recoltării urinei.Înainte de recoltare, efectuați igiena locală a zonei genitale cu apă și săpun, apoi clătiți și uscați.
- Începeți urinarea în vasul de toaletă.
- Fără a întrerupe urinarea, colectați jetul mijlociu de urină în recipient.
- Evitați atingerea interiorului recipientului sau a capacului.
- Închideți bine recipientul imediat după recoltare.
- Proba trebuie adusă la laborator cât mai curând posibil, ideal în maximum 2 ore de la recoltare.
- Dacă acest lucru nu este posibil, solicitați laboratorului instrucțiuni privind păstrarea și transportul probei.
🔸 Urocultură
- Pentru urocultură este foarte importantă evitarea contaminării probei.
- Se recoltează jetul mijlociu de urină, după efectuarea atentă a igienei locale, într-un recipient steril.
- Este preferabil ca proba să fie recoltată înainte de începerea tratamentului cu antibiotice.
- Dacă urmați deja un tratament antibiotic sau ați administrat recent antibiotice, informați personalul medical.
- Nu întrerupeți tratamentul prescris fără recomandarea medicului.
🔸Recoltarea urinei din 24 de ore (glicozurie, proteinurie, calciu urinar, metanefrine/normetanefrine urinare etc.)
Pentru anumite investigații, medicul sau laboratorul poate solicita colectarea urinei timp de 24 de ore.
În dimineața începerii recoltării, prima urină se elimină și nu se colectează, notându-se ora. Ulterior, se colectează toată urina eliminată pe parcursul următoarelor 24 de ore, inclusiv prima urină din dimineața următoare, la aceeași oră la care a început recoltarea.Se masoara toata cantitatea de urina, se omogenizeaza si se iau aroximativ 20 ml intr-un recipient si se aduc la laborator. Pe recipientul respectiv se va nota volumul de urina colectat in 24H.
🧫 Examenul materiilor fecale(Examen coproparazitologic, coprograma, antigen Giardia, coprocultura, antigen Helicobacter pylori, sînge ocult.)
- Evitați contaminarea probei cu urină, apă din vasul de toaletă, hârtie igienică sau produse de igienă.
- Cu ajutorul linguriței recipientului, recoltați cantități mici din mai multe zone ale scaunului, în special din porțiunile cu aspect modificat, dacă acestea există.
- Nu este necesară umplerea recipientului; o cantitate mică este, de regulă, suficientă.Închideți bine recipientul după recoltare și aduceți proba la laborator cât mai curând posibil.
- Pentru depistarea anumitor paraziți, medicul sau laboratorul poate recomanda repetarea examenului în zile diferite.
🧬 Analize hormonale
- Evitați efortul fizic intens în ziua precedentă și înainte de recoltare.
- Evitați consumul de alcool înainte de recoltare.
- În dimineața recoltării, evitați fumatul și consumul excesiv de cafea.
- Înainte de recoltare, este recomandat un repaus de aproximativ 15–30 de minute.
- Informați medicul sau personalul laboratorului despre medicamentele, anticoncepționalele, tratamentele hormonale și suplimentele pe care le utilizați.
- Nu întrerupeți tratamentul prescris fără recomandarea medicului.
🦠 Exudat faringian, nazal.
- Recoltarea exudatului faringian se face dimineața fara a consuma lichide, alimente,fara igiena dentară.
- Analiza se va efectua inainte de administarea tratamentului cu antibiotice sau dupa incetarea tratamentului la un interval de minim 7 zile.
- Analiza nu se efectueaza in timpul tratamentului cu antibiotice.
- Evită utilizarea de spray-uri nazale sau gargară înainte de recoltare
🍽️ Alimentația înainte de analize
În zilele anterioare
- Este recomandat să vă păstrați alimentația obișnuită, fără schimbări bruște de dietă și fără excese alimentare.
- Evitați sau limitați:
- mesele foarte bogate în grăsimi și alimente prăjite;
- consumul excesiv de dulciuri și alimente foarte bogate în zahăr;
- mesele foarte abundente, în special în seara dinaintea recoltării;
- alcoolul, de preferat cu cel puțin 24 de ore înainte;
- efortul fizic intens, mai ales în ziua precedentă.
⚠️ Recomandări speciale
🔹 Pentru copii:
- Recomandări speciale pentru recoltarea analizelor la copii
- Recoltarea analizelor poate fi o experiență nouă sau stresantă pentru copii. O pregătire adecvată, adaptată vârstei, poate reduce anxietatea și poate face procedura mai ușoară atât pentru copil, cât și pentru părinți.
- Cum pregătim copilul înainte de recoltare?
- Explicați-i copilului, pe înțelesul lui, ce urmează să se întâmple. Este recomandat să evitați formulări precum „nu o să doară deloc”. O explicație simplă și sinceră, de exemplu că va simți o mică înțepătură pentru câteva secunde, îl poate ajuta să știe la ce să se aștepte.
- Părintele trebuie să încerce să păstreze o atitudine calmă, deoarece copiii pot prelua cu ușurință starea de neliniște a adulților.
- Respectă indicațiile privind alimentația, nu toate analizele efectuate copiilor necesită recoltare pe nemâncate. Respectați indicațiile medicului sau ale laboratorului pentru investigațiile solicitate.
🔹 Pentru femei:
- Evită recoltarea în perioada menstruației (pentru unele analize)
❗ De reținut
Respectarea acestor reguli:
✔️ Crește acuratețea rezultatelor
✔️ Reduce necesitatea repetării analizelor
✔️ Ajută medicul să stabilească un diagnostic corect